Romani 9 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Râvna lui Pavel pentru Israel

1Spun adevărul în Cristos, nu mint: conștiința mea mărturisește pentru mine, prin Duhul Sfânt,

2că am o mare întristare și o durere continuă în inimă.

3Căci aș vrea, mai degrabă, să fiu eu însumi anatema, despărțit de Cristos, de dragul fraților mei, al rudelor mele după trup,

4care sunt israeliți. Ale lor sunt înfierea, gloria, legămintele, darea Legii, închinarea de la Templu și promisiunile.

5Ai lor sunt patriarhii și din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin.

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

6Dar aceasta nu înseamnă că a dat greș Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei din Israel sunt Israel

7și nu toți sunt copiii lui Avraam doar pentru că sunt descendenții lui, ci, așa cum este scris: „Prin Isaac își vor primi numele descendenții tăi“.

8Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviți ca descendenți.

9Căci mesajul promisiunii a fost acesta: „La anul, cam în aceeași perioadă, voi veni, iar Sara va avea un fiu“.

10Dar nu numai atât, ci și Rebeca a primit o promisiune, când a rămas însărcinată o singură dată prin Isaac, strămoșul nostru.

11Căci, deși gemenii nu se născuseră încă, nici nu făcuseră ceva bine sau rău (pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să rămână, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă),

12i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr“.

13Așa cum este scris:

„Pe Iacov l-am iubit,

dar pe Esau l-am respins“.

14Prin urmare, ce vom spune? Nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În niciun caz!

15Căci lui Moise i-a spus:

„Eu voi avea milă

de cel ce vreau să am milă

și voi fi binevoitor

cu cel ce vreau să fiu binevoitor“.

16Prin urmare, nu depinde de cel ce dorește, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu, Care are milă.

17Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul“.

18Astfel, El are milă de cine dorește și împietrește pe cine dorește.

19Dar îmi vei zice: „Atunci, de ce mai învinovățește? Căci cine se poate împotrivi voii Lui?“.

20Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu? Oare vasul de lut îi va spune celui care l-a făcut: „De ce m-ai făcut așa?“.

21Sau nu are olarul autoritate peste lut, ca să facă, din același bulgăre de lut, un vas pentru o întrebuințare de cinste, iar altul pentru o întrebuințare lipsită de cinste?

22Dar dacă Dumnezeu, dorind să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere,

23pentru a-Și face cunoscută bogăția gloriei Sale față de niște vase ale milei, pe care le pregătise mai dinainte pentru glorie?

24Astfel, El ne-a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre neevrei.

25Așa cum spune în Osea:

„Pe cel ce nu era poporul Meu

îl voi numi «Popor al Meu»,

și pe cea care nu era iubită,

o voi numi «Iubit㻓.

26Și

„În locul unde li s-a spus:

«Voi nu sunteți poporul Meu!»,

acolo vor fi numiți

«fii ai Dumnezeului celui Viu»“.

27Iar Isaia strigă despre Israel:

„Chiar dacă numărul fiilor lui Israel

ar fi ca nisipul mării,

doar rămășița va fi mântuită.

28Căci Domnul va duce la îndeplinire

pe deplin și repede

cuvântul rostit asupra pământului“.

29Și, așa cum a spus deja Isaia:

„Dacă Domnul Oștirilor

nu ne-ar fi lăsat niște urmași,

am fi ajuns ca Sodoma

și ne-am fi asemănat cu Gomora“.

Necredința lui Israel

30Și atunci ce vom spune? Neevreii, care nu umblau după dreptate, au obținut o dreptate, și anume o dreptate care se obține prin credință.

31Însă Israel, care umbla după o lege a dreptății, n-a ajuns la această lege.

32De ce? Pentru că n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra care le-a fost o piedică,

33așa cum este scris:

„Iată, așez în Sion o Piatră

de care se vor împiedica

și o Stâncă din cauza căreia vor cădea.

Însă cel ce crede în El

nu va fi făcut de rușine“.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help