Psalmii 116 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Psalmul 116

1Îl iubesc pe Domnul,

căci El ascultă glasul meu, cererile mele.

2Pentru că Și-a plecat urechea spre mine,

Îl voi chema în toate zilele mele.

3Mă înfășuraseră legăturile morții

și mă cuprinseseră sudorile Locuinței Morților;

eram copleșit de necaz și de durere.

4Dar am chemat Numele Domnului, zicând:

„Doamne, Te rog salvează-mi sufletul!“.

5 Domnul este plin de har și drept,

Dumnezeul nostru este milostiv.

6 Domnul îi păzește pe cei neștiutori;

eram nenorocit de tot, dar El m-a salvat.

7Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta,

căci Domnul ți-a făcut bine!

8Căci Tu mi-ai salvat sufletul de la moarte,

ochii – de lacrimi,

și picioarele – de cădere.

9Voi umbla înaintea Domnului

pe pământul celor vii!

10Am crezut când am zis:

„Sunt foarte nenorocit!“.

11În neliniștea mea ziceam:

„Orice om este mincinos!“.

12 Dar cum I-aș putea răsplăti Domnului

toate binefacerile Lui față de mine?

13Voi înălța paharul eliberărilor

și voi chema Numele Domnului.

14Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului

înaintea întregului Său popor.

15Prețioasă este în ochii Domnului

moartea credincioșilor Săi.

16Da, Doamne, sunt într-adevăr slujitorul Tău,

slujitorul Tău, fiul slujitoarei Tale,

și Tu mi-ai desfăcut legăturile.

17Îți voi aduce o jertfă de mulțumire

și voi chema Numele Domnului.

18Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului

înaintea întregului Său popor,

19în curțile Casei Domnului,

în mijlocul tău, Ierusalime!

Lăudați-L pe Domnul!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help