Isaia 53 - New Romanian Translation 2021(NTR)

1Cine a crezut ceea ce noi am auzit?

Și brațul Domnului, cui i-a fost descoperit?

2El a crescut înaintea Lui ca un lăstar,

ca o rădăcină ieșită dintr-un pământ uscat.

Nu avea nici frumusețe, nici măreție la care să ne uităm

și nu era nimic în înfățișarea Lui ca să-L dorim.

3Era disprețuit și părăsit de oameni,

un Om al durerilor și obișnuit cu suferința.

Era disprețuit,

ca un om de care îți ascunzi fața,

iar noi nu L-am luat în seamă.

4Într-adevăr, El a luat suferințele noastre

și a purtat durerile noastre.

Noi însă L-am considerat lovit,

zdrobit de Dumnezeu și asuprit.

5Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre,

zdrobit pentru nelegiuirile noastre.

Pedeapsa, care ne dă pacea, era peste El

și prin rănile Lui suntem vindecați.

6Noi rătăceam cu toții ca niște oi,

fiecare urmându-și propria cale,

dar Domnul a pus asupra Lui

nelegiuirea noastră, a tuturor.

7Când a fost chinuit și asuprit,

El nu Și-a deschis gura.

Ca un miel care este dus la tăiere

și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund,

tot așa nici El nu Și-a deschis gura.

8A fost luat prin forță și judecată.

Dar cine din generația Lui s-ar fi gândit

că El era șters de pe tărâmul celor vii

și lovit pentru fărădelegea poporului Meu?

9I-au pus mormântul lângă al celor răi

și L-au așezat în groapa celui bogat,

deși El n-a comis vreun act de violență

și în gura Lui nu s-a găsit înșelătorie.

10 Domnul însă a vrut să-L zdrobească prin suferință.

Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru vină,

Își va vedea urmașii și va trăi multe zile,

iar voia Domnului va prospera în mâinile Lui.

11După ce va vedea munca sufletului Său,

va fi mulțumit.

Prin cunoștința Sa, Slujitorul Meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți

și le va purta nelegiuirile.

12De aceea Îi voi da o parte la un loc cu cei mari

și va împărți prada cu cei puternici,

căci S-a golit pe Sine, până la moarte,

și a fost numărat alături de cei răzvrătiți.

Totuși, El a purtat păcatul celor mulți

și a mijlocit pentru cei răzvrătiți.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help