1Cum s-a înnegrit aurul
și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca ulcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul
ca să-și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă,
ca struții deșertului.
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le-o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu
a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într-o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea.
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele lor erau ca safirul.
8Acum, însă, sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu-i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă,
și-au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le-au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11 Domnul Și-a dezlănțuit toată furia,
Și-a revărsat mânia.
A aprins un foc în Sion,
care i-a distrus temeliile.
12Regii pământului n-ar fi crezut,
sau vreunul dintre locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S-a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“, se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre națiuni, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“.
16 Domnul Însuși i-a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.
Preoții nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Ne uitam, din turnurile noastre,
după o națiune, dar ea nu ne-a salvat.
18 Dușmanii ne luau urma,
și nu puteam să ieșim în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19Cei ce ne-au urmărit au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munți
și ne-au pândit în deșert.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre națiuni!“.
21Bucură-te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta
a luat sfârșit.
El nu-ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
