Osea 4 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Domnul

acuză poporul și preoții

1Ascultați Cuvântul Domnului, fii ai lui Israel,

căci Domnul are de adus o acuzație

împotriva locuitorilor țării:

„Nu există credincioșie, nu există bunătate,

nu există cunoștință de Dumnezeu în țară.

2Fiecare jură strâmb, înșală, ucide,

fură și comite adulter.

Ei folosesc violența,

iar vărsările de sânge se țin lanț.

3De aceea țara va boci

și toți cei ce locuiesc în ea vor fi sleiți.

Vietățile câmpului, păsările cerului,

precum și peștii mării vor pieri.

4Dar nimeni să nu certe pe altcineva,

niciun om să nu acuze pe altul.

Poporul tău este asemenea celor

ce se ceartă cu un preot.

5Te vei împiedica ziua,

iar profetul se va împiedica

împreună cu tine noaptea.

O voi nimici pe mama ta.

6Poporul Meu este nimicit,

din lipsă de cunoștință.

Pentru că ai respins cunoștința,

și Eu te resping ca preot al Meu!

Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău,

și Eu îți voi uita fiii!

7Cu cât s-au înmulțit,

cu atât au păcătuit mai mult împotriva Mea.

De aceea, le voi preface gloria în rușine.

8Ei mănâncă păcatele poporului Meu

și le savurează sufletul după nelegiuirea lui.

9Dar și preotul va avea aceeași soartă ca poporul:

îl voi pedepsi după căile lui

și îi voi răsplăti după faptele lui.

Idolatria lui Israel

10Vor mânca, dar nu se vor sătura;

se vor prostitua, dar nu se vor înmulți,

căci L-au părăsit pe Domnul

și s-au dedat

11la desfrânare,

la vin și la must,

care le iau mințile.

12Poporul Meu își întreabă bucata de lemn

și un băț îi sfătuiește,

căci un duh de prostituție îi duce în rătăcire.

Ei se prostituează, fiind nesupuși Dumnezeului lor.

13Aduc jertfe pe vârfurile munților

și ard tămâie pe dealuri,

sub stejari, plopi și terebinți,

căci umbra lor este plăcută.

De aceea fetele voastre se prostituează

și nurorile voastre comit adulter.

14Nu le voi pedepsi pe fetele voastre

când se prostituează,

și nici pe nurorile voastre

când comit adulter,

căci bărbații înșiși se retrag deoparte cu prostituatele

și aduc jertfe cu hierodulele.

Un astfel de popor căruia îi lipsește discernământul

va ajunge la ruină.

15Dacă tu, Israel, te prostituezi,

măcar Iuda să nu se facă vinovat!

Nu vă duceți la Ghilgal,

nu mergeți la Bet-Aven

și nu jurați cu: «Viu este Domnul!».

16Israel este încăpățânat

ca o junincă nesupusă.

Deci, cum o s-o mai pască Domnul

ca pe un miel pe o pășune întinsă?

17Efraim s-a unit cu idolii;

lăsați-l în pace!

18Când băutura lor s-a sfârșit,

se prostituează tot timpul.

Conducătorii lui iubesc mult rușinea.

19Un vânt îi va înfășura cu aripile lui,

și ei vor fi făcuți de rușine

din cauza jertfelor lor.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help