1 Cronici 2 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Fiii lui Israel(Gen. 35:23-26)

1Fiii lui Israel au fost:

Ruben, Simeon, Levi și Iuda, Isahar și Zabulon,

2Dan, Iosif și Beniamin, Neftali, Gad și Așer.

Urmașii lui Iuda(Gen. 38:3-7, 27-30; 1 Cron. 2:1–4:23; Rut 4:18-19)

3Fiii lui Iuda au fost: Er, Onan și Șela. Aceștia trei i s-au născut din fata lui Șua, canaanitul.

Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău în ochii Domnului, astfel că El l-a omorât.

4Tamar, nora lui Iuda, i-a născut pe Pereț și pe Zerah. Toți fiii lui Iuda au fost în număr de cinci.

5Fiii lui Pereț au fost:

Hețron și Hamul.

6Fiii lui Zerah au fost:

Zimri, Etan, Heman, Calcol și Dara – în total cinci.

7Acar, cel care l-a tulburat pe Israel și a păcătuit cu privire la lucrurile care trebuiau date spre nimicire, a fost unul dintre fiii lui Carmi.

8Azaria a fost unul dintre fiii lui Etan.

9Fiii care i s-au născut lui Hețron au fost:

Ierahmeel, Ram și Caleb.

Urmașii lui Ram(Rut 4:19-22)

10Lui Ram i s-a născut Aminadab,

lui Aminadab i s-a născut Nahșon, conducătorul fiilor lui Iuda,

11lui Nahșon i s-a născut Salmon, lui Salmon i s-a născut Boaz,

12lui Boaz i s-a născut Obed, lui Obed i s-a născut Ișai,

13iar lui Ișai i s-au născut Eliab, întâiul lui născut;

Abinadab, al doilea; Șimea, al treilea;

14Netanel, al patrulea; Radai, al cincilea;

15Oțem, al șaselea, iar David, al șaptelea.

16Surorile lor erau: Țeruia și Abigail. Fiii Țeruiei au fost Abișai, Ioab și Asael – în total trei.

17Abigail l-a născut pe Amasa, ismaelitul Ieter fiind tatăl lui Amasa.

18Caleb, fiul lui Hețron, a avut copiii de la Azuba, soția lui, și de la Ieriot. Fiii lui Azuba au fost: Ieșer, Șobab și Ardon.

19După ce Azuba a murit, Caleb s-a căsătorit cu Efrata, și ea i l-a născut pe Hur.

20Lui Hur i s-a născut Uri, iar lui Uri – Bețalel.

21Apoi Hețron a intrat la fata lui Machir, tatăl lui Ghilad. El avea șaizeci de ani când a luat-o de soție. Ea i l-a născut pe Segub.

22Lui Segub i s-a născut Iair. Acesta a avut douăzeci și trei de cetăți în țara Ghiladului.

23Gheșuriții și arameii i-au luat așezările lui Iair împreună cu cetatea Chenat și satele dimprejurul ei – în total șaizeci. Toți aceștia sunt urmașii lui Machir, tatăl lui Ghilad.

24După moartea lui Hețron în Caleb-Efrata, Abia, soția lui Hețron, i l-a născut pe Așhur, tatăl lui Tekoa.

25Fiii lui Ierahmeel, întâiul născut al lui Hețron, au fost:

Ram, întâiul lui născut, apoi Buna, Oren, Oțem și Ahia.

26Ierahmeel a mai avut o soție care se numea Atara. Ea este mama lui Onam.

27Fiii lui Ram, întâiul născut al lui Ierahmeel, au fost:

Maaț, Iamin și Echer.

28Fiii lui Onam au fost:

Șamai și Iada.

Fiii lui Șamai au fost:

Nadab și Abișur.

29Numele soției lui Abișur era Abihail. Ea i-a născut pe Ahban și pe Molid.

30Fiii lui Nadab au fost:

Seled și Apaim. Seled a murit fără să lase în urmă fii.

31Fiul lui Apaim a fost Iși,

fiul lui Iși a fost Șeșan,

iar fiul lui Șeșan a fost Ahlai.

32Fiii lui Iada, fratele lui Șamai, au fost Ieter și Ionatan.

Ieter a murit fără să lase în urmă fii.

33Fiii lui Ionatan au fost:

Pelet și Zaza.

Aceștia au fost urmașii lui Ierahmeel.

34Șeșan nu a avut fii, ci numai fete.

Șeșan a avut un sclav egiptean, al cărui nume era Iarha.

35Șeșan i-a dat-o de soție lui Iarha, sclavul său, pe una dintre fetele sale. Aceasta i l-a născut pe Atai.

36Lui Atai i s-a născut Natan,

iar lui Natan – Zabad.

37Lui Zabad i s-a născut Eflal,

iar lui Eflal – Obed.

38Lui Obed i s-a născut Iehu,

iar lui Iehu – Azaria.

39Lui Azaria i s-a născut Heleț,

iar lui Heleț – Elasa.

40Lui Elasa i s-a născut Sismai,

iar lui Sismai – Șalum.

41Lui Șalum i s-a născut Iekamia,

iar lui Iekamia – Elișama.

42Fiii lui Caleb, fratele lui Ierahmeel, au fost:

Meșa, întâiul lui născut, tatăl lui Zif, și Mareșa, celălalt fiu, tatăl lui Hebron.

43Fiii lui Hebron au fost:

Korah, Tapuah, Rechem și Șema.

44Lui Șema i s-a născut Raham, tatăl lui Iorkoam, iar lui Rechem i s-a născut Șamai.

45Fiul lui Șamai a fost Maon, tatăl lui Bet-Țur.

46Efa, țiitoarea lui Caleb, i-a născut pe Haran, pe Moța și pe Gazez. Lui Haran i s-a născut Gazez.

47Fiii lui Iahdai au fost:

Reghem, Iotam, Gheșan, Pelet, Efa și Șaaf.

48Maaca, țiitoarea lui Caleb, i-a născut pe Șeber și pe Tirhana.

49Apoi i-a mai născut pe Șaaf, tatăl lui Madmana, și pe Șeva, tatăl lui Mahbena și tatăl lui Ghiva. Fata lui Caleb a fost Acsa.

50Aceștia au fost urmașii lui Caleb.

Fiii lui Hur, întâiul născut al Efratei, au fost:

Șobal, tatăl lui Chiriat-Iearim,

51Salma, tatăl lui Betleem, și Haref, tatăl lui Bet-Gheder.

52Tot dintre urmașii lui Șobal, tatăl lui Chiriat-Iearim, fac parte Haroe, jumătate din clanul lui Menuha

53și clanurile lui Chiriat-Iearim: itriții, putiții, șumatiții și mișraiții. Din aceste clanuri provin țoratiții și eștaoliții.

54Urmași ai lui Salma au mai fost:

Betleem, netofatiții, Atrot din Bet-Ioab, jumătate din clanul lui Manahat, țoriții,

55clanurile scribilor care locuiau la Iabeț, tiratiții, șimatiții și sucatiții. Aceștia sunt cheniții care provin din Hamat, tatăl lui Bet-Recab.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help