Amos 2 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Judecată împotriva Moabului

1Așa vorbește Domnul:

„Pentru trei fărădelegi ale Moabului,

ba chiar pentru patru,

nu-Mi voi retrage mânia,

pentru că a ars până și oasele regelui Edomului,

făcându-le scrum.

2Voi trimite focul asupra Moabului

și va distruge fortărețele Cheriotului.

Moab va muri în mijlocul încleștării,

în mijlocul strigătelor de război și al sunetului de trâmbiță.

3Îl voi nimici pe judecător din mijlocul lui

și îi voi ucide toate căpeteniile împreună cu el“, zice Domnul.

Judecată împotriva lui Iuda

4Așa vorbește Domnul:

„Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda,

ba chiar pentru patru,

nu-Mi voi retrage mânia,

pentru că au respins Legea Domnului

și n-au păzit hotărârile Lui

și pentru că s-au lăsat duși în rătăcire

de idolii lor mincinoși,

după care au umblat și strămoșii lor.

5Voi trimite focul asupra lui Iuda

și va distruge fortărețele Ierusalimului“.

Judecată împotriva Israelului

6Așa vorbește Domnul:

„Pentru trei fărădelegi ale lui Israel,

ba chiar pentru patru,

nu-Mi voi retrage mânia,

pentru că l-au vândut pe cel drept pe arginți,

iar pe cel nevoiaș – pentru o pereche de sandale.

7Ei calcă în picioare, în pulberea pământului,

capetele celor săraci

și dau la o parte dreptul celor sărmani.

Fiul și tatăl merg la aceeași fată,

ca să batjocorească astfel Numele Meu cel sfânt.

8Pe hainele luate drept garanție,

se tolănesc lângă orice altar,

iar vinul luat din amenzi

îl beau în casa dumnezeilor lor.

9Eu i-am nimicit pe amoriți dinaintea lor,

care erau cât cedrii de înalți

și puternici ca stejarii.

Deasupra, le-am nimicit roadele,

iar dedesubt – rădăcinile.

10Eu v-am scos din țara Egiptului

și v-am purtat prin deșert timp de patruzeci de ani,

ca să vă dau în stăpânire țara amoriților.

11Am ridicat profeți dintre fiii voștri

și nazirei dintre tinerii voștri.

Nu este așa, fii ai lui Israel?“,

zice Domnul.

12„Dar voi le-ați dat nazireilor să bea vin

și le-ați poruncit profeților: «Nu profețiți!».

13Iată, vă voi clătina

așa cum se clatină carul

când este plin cu snopi.

14Cel iute nu va putea să fugă,

cel tare nu se va putea baza pe puterea lui,

iar cel viteaz nu-și va putea scăpa viața.

15Cel ce mânuiește arcul nu va putea să țină piept,

cel iute de picioare nu va putea scăpa,

iar călărețul nu-și va putea salva viața.

16Chiar și cel mai curajos dintre viteji

va fugi în pielea goală în ziua aceea“, zice Domnul.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help