Psalmii 113 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Psalmul 113

1Lăudați-L pe Domnul!

Lăudați, slujitori ai Domnului,

lăudați Numele Domnului!

2Numele Domnului să fie binecuvântat,

de acum și pentru totdeauna!

3De la răsăritul soarelui și până la apusul lui,

lăudat fie Numele Domnului!

4 Domnul este înălțat mai presus de toate națiunile,

mai presus de ceruri este gloria Lui.

5Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,

Cel Ce tronează din înălțime

6și totuși Se apleacă privind spre ceruri și spre pământ?

7El îl ridică din pulbere pe cel sărac

și îl înalță din gunoi pe cel nevoiaș,

8ca să-l așeze la un loc cu cei nobili,

cu nobilii poporului Său.

9El îi dă o familie celei ce nu poate rămâne însărcinată,

face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.

Lăudați-L pe Domnul!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help