Psalmii 106 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Psalmul 106

1Lăudați-L pe Domnul!

Mulțumiți Domnului, căci este bun,

căci în veac ține îndurarea Lui!

2Cine va vorbi despre faptele mărețe ale Domnului?

Cine va vesti toate faptele Tale demne de laudă?

3Ferice de cei care păzesc ce este drept

și care înfăptuiesc întotdeauna dreptatea.

4Adu-Ți aminte de mine, Doamne,

în bunăvoința Ta față de poporul Tău!

Vino la mine și salvează-mă,

5ca să văd bunăstarea aleșilor Tăi,

să mă bucur de bucuria poporului Tău

și să Te laud împreună cu moștenirea Ta.

6Noi am păcătuit, ca și strămoșii noștri;

am comis nelegiuiri, am făcut rău.

7În timp ce erau în Egipt,

strămoșii noștri n-au ținut cont de minunile Tale.

Ei nu și-au amintit de mulțimea îndurărilor Tale,

și s-au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roșie.

8Totuși, El i-a salvat datorită Numelui Său,

ca să-Și descopere puterea.

9A mustrat Marea Roșie, și aceasta s-a uscat;

apoi i-a condus prin adâncuri sterpe ca deșertul.

10I-a salvat din mâna celui ce-i ura

și i-a răscumpărat din mâna dușmanului.

11Apele i-au acoperit pe dușmanii lor,

și niciunul dintre ei n-a scăpat.

12Atunci I-au crezut cuvintele

și I-au cântat laudă.

13 Dar au uitat repede lucrările Lui;

nu I-au așteptat sfatul.

14Li s-au aprins poftele în deșert

și L-au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.

15El le-a îndeplinit cererea,

dar a trimis o boală nimicitoare peste ei.

16În tabără au fost geloși pe Moise

și pe Aaron, cel sfințit pentru Domnul.

17Pământul s-a deschis, l-a înghițit pe Datan

și a acoperit comunitatea lui Abiram.

18Focul le-a distrus comunitatea;

flăcările i-au nimicit pe cei răi.

19La Horeb și-au făcut un vițel

și s-au închinat chipului turnat.

20Au schimbat Gloria lor

cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă.

21L-au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor,

pe Cel Ce făcuse lucruri mari în Egipt,

22minuni în țara lui Ham,

lucruri de temut la Marea Roșie.

23Astfel, El a spus că o să-i nimicească,

însă Moise, alesul Său,

a mijlocit înaintea Lui,

ca să-I abată mânia de la distrugere.

24Apoi au disprețuit țara cea plăcută;

ei n-au crezut în cuvântul Lui.

25Au început să se plângă, în corturile lor,

și n-au ascultat de glasul Domnului.

26Atunci, El a jurat, cu mâna ridicată,

că-i va face să cadă în deșert,

27că le va face urmașii să cadă printre națiuni

și-i va împrăștia printre celelalte țări.

28S-au alipit de Baal-Peor

și au mâncat jertfe închinate morților.

29L-au mâniat prin faptele lor,

astfel încât a izbucnit o urgie printre ei.

30Dar s-a ridicat Fineas, a făcut judecată,

iar urgia s-a oprit.

31Lucrul acesta i-a fost considerat dreptate,

din generație în generație, pentru totdeauna.

32L-au mâniat la apele Meriba,

iar, din cauza lor, lui Moise i-a mers rău.

33Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Său,

iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.

34Ei nu au nimicit popoarele

despre care le spusese Domnul,

35ci s-au amestecat cu națiunile

și s-au deprins cu faptele acestora.

36Au slujit idolilor lor,

iar aceștia au devenit o capcană pentru ei.

37Și-au jertfit fiii și fiicele în cinstea demonilor.

38Au vărsat sânge nevinovat,

sângele fiilor și al fiicelor lor,

jertfindu-i idolilor Canaanului,

și au spurcat țara din cauza sângelui.

39S-au întinat prin faptele lor

și s-au prostituat prin lucrările lor.

40Atunci Domnul S-a mâniat pe poporul Său

și Și-a disprețuit moștenirea.

41I-a dat pe mâna națiunilor

și, astfel, cei ce îi urau, au stăpânit peste ei.

42Dușmanii lor i-au asuprit

și au fost umiliți sub mâna lor.

43El i-a scăpat de multe ori,

dar ei se răzvrăteau prin planurile lor

și se afundau în nelegiuirea lor.

44Însă El S-a uitat la necazul lor,

când le-a auzit strigătele.

45De dragul lor, Și-a adus aminte de legământul Lui;

I s-a făcut milă de ei, datorită mulțimii îndurărilor Sale,

46și a făcut să aibă parte de milă

înaintea tuturor celor ce-i luaseră captivi.

47 Doamne, Dumnezeul nostru, salvează-ne!

Strânge-ne dintre națiuni,

ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt

și să ne lăudăm cu faptele Tale demne de laudă.

48Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,

din veșnicie în veșnicie!

Tot poporul să zică: „Amin!“.

Lăudați-L pe Domnul!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help