Isaia 50 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Nelegiuirea lui Israel și Slujitorul ascultător al Domnului

1Așa vorbește Domnul:

„Unde este acea scrisoare de despărțire

a mamei voastre,

prin care am alungat-o?

Sau căruia dintre creditorii Mei

v-am vândut Eu?

Iată, din cauza nelegiuirilor voastre

ați fost vânduți

și din cauza fărădelegilor voastre

a fost alungată mama voastră.

2De ce, când am venit,

n-a mai fost nimeni acolo?

De ce, când am strigat,

n-a răspuns nimeni?

A fost oare mâna Mea prea scurtă

pentru a vă răscumpăra?

N-am avut Eu oare putere

pentru a vă elibera?

Iată, cu mustrarea Mea, pot să sec marea

și să transform râurile în deșert;

peștii lor putrezesc din lipsă de apă

și mor de sete.

3Eu îmbrac cerurile cu întuneric

și le învelesc cu o pânză de sac“.

4„Stăpânul Domn

Mi-a dăruit o limbă iscusită

ca să știu să sprijin cu vorba

pe cel obosit.

El Îmi trezește, în fiecare dimineață,

El Îmi trezește urechea,

ca să ascult asemenea unor ucenici.

5Stăpânul Domn Mi-a deschis urechea,

iar Eu nu M-am răzvrătit,

nu I-am întors spatele.

6Mi-am dat spatele celor ce Mă loveau

și obrajii celor ce-Mi smulgeau barba;

nu Mi-am ascuns fața de insulte și de scuipat.

7Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor;

de aceea nu voi fi făcut de rușine.

De aceea Mi-am făcut fața ca de cremene,

știind că nu voi fi făcut de rușine.

8Cel Ce Mă îndreptățește este aproape!

Cine îndrăznește să Mă acuze?

Să ne înfățișăm împreună!

Unde este cel ce Mă acuză?

Să Mă confrunte!

9Iată, Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor!

Cine îndrăznește să Mă condamne?

Iată, toți se vor învechi ca o haină,

iar molia îi va mânca.

10Care dintre voi se teme de Domnul

și ascultă de glasul Slujitorului Său?

Cel ce umblă în întuneric

și nu are lumină,

să se încreadă în Numele Domnului

și să se sprijine pe Dumnezeul său!

11Iată, voi toți care aprindeți un foc

și purtați torțe aprinse,

umblați, dar în lumina focului vostru

și a torțelor pe care le-ați aprins!

Aceasta veți primi din mâna Mea:

veți zăcea într-un loc al durerii.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help