Matei 5 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Predica de pe Munte(5:1–7:29)Fericirile(Lc. 6:20-23)

1Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte. După ce S-a așezat jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.

2El Și-a deschis gura și a început să-i învețe, zicând:

3„Fericiți sunt cei săraci în duh,

căci a lor este Împărăția Cerurilor!

4Fericiți sunt cei ce jelesc,

căci ei vor fi mângâiați!

5Fericiți sunt cei blânzi,

căci ei vor moșteni pământul!

6Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate,

căci ei vor fi săturați!

7Fericiți sunt cei milostivi,

căci ei vor avea parte de milă!

8Fericiți sunt cei cu inima curată,

căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!

9Fericiți sunt cei împăciuitori,

căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu!

10Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății,

căci a lor este Împărăția Cerurilor!

11Fericiți sunteți voi, când, din cauza Mea, oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rele, mințind împotriva voastră.

12Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în Ceruri! Căci tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră.

Sarea pământului și lumina lumii(Mc. 9:50; Lc. 11:33; 14:34-35)

13Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată? Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.

14Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă.

15Și nimeni nu aprinde o candelă ca s-o pună sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar și, astfel, luminează pentru toți cei din casă.

16Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru Care este în Ceruri.

Isus și împlinirea Legii(Lc. 16:17)

17Să nu credeți că am venit să distrug Legea sau Profeții. Nu am venit să distrug, ci să împlinesc.

18Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu vor fi înlăturate din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile.

19Prin urmare, oricine încalcă una dintre cele mai mici din aceste porunci și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «cel mai mic» în Împărăția Cerurilor. Dar oricine le împlinește și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «mare» în Împărăția Cerurilor.

20Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor.

Despre mânie și ucidere(Lc. 12:58-59)

21Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi!». Oricine ucide va fi supus judecății.

22Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, fără motiv, va fi supus judecății și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule» va fi supus judecății Sinedriului; iar cel ce-i va zice: «Nebunule» va fi supus judecății focului gheenei.

23Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta,

24lasă-ți darul acolo, înaintea altarului. Du-te, mai întâi, și împacă-te cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul.

25Încearcă să te împaci repede cu acuzatorul tău, în timp ce ești cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna gardianului închisorii și să fii aruncat apoi în închisoare!

26Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul codrant!Despre adulter(Mt. 18:8-9; Mc. 9:43-48)

27Ați auzit că s-a zis: «Să nu comiți adulter!».

28Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a comis deja adulter cu ea în inima lui.

29Deci, dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l, căci este spre folosul tău să-ți piară una dintre părțile trupului, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.

30Iar dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuiești, taie-o și arunc-o, căci este spre folosul tău să-ți piară una dintre părțile trupului, și să nu-ți meargă tot trupul în gheenă.

Despre divorț(Mt. 19:9; Mc. 10:11-12; Lc. 16:18)

31S-a mai zis: «Oricine divorțează de soția lui să-i dea o scrisoare de despărțire».

32Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr-un alt motiv decât cel al preacurviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter.

Despre jurăminte

33Din nou, ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu juri fals, ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale».

34Dar Eu vă spun să nu jurați deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu,

35nici pe pământ, pentru că este scăunașul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.

36Să nu juri nici pe capul tău, pentru că nu poți face nici măcar un fir de păr alb sau negru.

37Vorbirea voastră să fie «Da! Da!» și «Nu! Nu!». Ce trece peste aceste cuvinte este de la cel rău.

Despre răzbunare(Lc. 6:29-30)

38Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte».

39Dar Eu vă spun să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci aceluia care te lovește peste obrazul drept întoarce-i-l și pe celălalt.

40Celui ce vrea să te dea în judecată și să-ți ia cămașa, lasă-i și haina,

41iar dacă cineva te obligă să mergi cu el o milă, mergi cu el două mile.

42Celui ce-ți cere dă-i, iar pe cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-l refuzi.

Iubirea dușmanilor(Lc. 6:27-28, 32-36)

43Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe semenul tău, și să-l urăști pe dușmanul tău».

44Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută,

45ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în Ceruri. Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.

46Căci, dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare colectorii de taxe nu fac la fel?

47Și dacă vă întâmpinați cu dragoste doar frații, ce lucru în plus faceți? Oare păgânii nu fac la fel?

48Fiți deci desăvârșiți, așa cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help