Psalmii 24 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Psalmul 24Un psalm al lui David.

1Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,

lumea și locuitorii ei,

2căci El l-a întemeiat pe mări

și l-a consolidat pe ape.

3Cine se va urca pe muntele Domnului?

Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?

4Cel cu mâinile nevinovate și cu inima curată,

care nu-și dedă sufletul la minciună

și nu jură ca să înșele.

5El va primi binecuvântare de la Domnul

și dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.

6Aceasta este generația celor ce-L caută,

a celor ce caută fața Ta, Dumnezeul lui Iacov! Selah

7Porți, ridicați-vă capetele!

Stați ridicate, intrări veșnice!

Să intre Împăratul gloriei!

8Cine este Acest Împărat al gloriei?

Domnul cel tare și puternic,

Domnul cel puternic în luptă!

9Porți, ridicați-vă capetele!

Stați ridicate, intrări veșnice!

Să intre Împăratul gloriei!

10Cine este Acest Împărat al gloriei?

Domnul Oștirilor!

El este Împăratul gloriei! Selah

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help