2 Cronici 27 - New Romanian Translation 2021(NTR)

Domnia lui Iotam peste Iuda(2 Regi 15:32-38)

1Iotam era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fata lui Țadok.

2El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia. Totuși, el nu a intrat în Templul Domnului. Poporul însă a continuat să se pervertească.

3Iotam a construit Poarta de Sus a Casei Domnului și a construit mult pe zidul Ofelului.

4El a construit cetăți pe muntele lui Iuda, iar în dumbrăvi a construit fortărețe și turnuri.

5S-a războit cu regele fiilor lui Amon și a fost mai puternic decât el. În anul acela, fiii lui Amon i-au dat o sută de talanți de argint, zece mii de cori de grâu și zece mii de cori de orz. În cel de-al doilea și al treilea an, fiii lui Amon i-au plătit la fel.

6Iotam a ajuns puternic, pentru că și-a îndreptat căile înaintea Domnului, Dumnezeul său.

7Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui și toate căile sale, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“.

8El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani.

9Iotam a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help