Psalmii 79 - Biblia ?n Versiune Actualizat? 2018(BVA)

Un Psalm compus de Asaf.

1Dumnezeule, au intrat popoarele pe proprietatea Ta. Au profanat sfântul Tău templu; și au transformat Ierusalimul în ruine!

2Au dat corpurile moarte ale slujitorilor Tăi ca hrană păsărilor zburătoare; și au oferit carnea credincioșilor Tăi animalelor sălbatice de pe pământ.

3Le-au vărsat sângele în jurul Ierusalimului așa cum se varsă apa; și nu a fost nimeni capabil să îi îngroape.

4Am fost ridicoli în fața vecinilor noștri. Cei care ne înconjoară, au râs de noi și ne-au ridiculizat.

5Doamne, până când vei mai fi mânios? Vei rămâne așa pentru totdeauna? Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?

6Manifestă-Ți mânia față de popoarele care nu Te cunosc și împotriva regatelor care nu cheamă numele Tău;

7pentru că l-au mâncat pe Iacov și i-au distrus locuința.

8Nu Îți aminti de păcatele noastre de la început! Grăbește-Te să vii înaintea noastră cu mila Ta, pentru că suntem foarte nefericiți.

9Dumnezeul salvării noastre, ajută-ne – pentru gloria numelui Tău! Scapă-ne; și fă achitarea pentru păcatele noastre – din cauza numelui Tău!

10De ce să zică popoarele: „Unde este Dumnezeul lor?” Chiar în fața noastră să fie cunoscută printre popoare răzbunarea pentru sângele slujitorilor Tăi care a fost vărsat!

11Dorim să ajungă la Tine invocarea prizonierilor. Folosește forța brațului Tău și scapă-i pe cei condamnați la moarte!

12Recompensează pe vecinii noștri care au râs de Tine! Doamne, fă-i să suporte de șapte ori mai multă ridiculizare!

13Atunci noi, care suntem poporul Tău – turma pășunii Tale –, Te vom lăuda mereu; și vom proclama laudele Tale din generație în generație!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help