1 Regi 21 - Biblia ?n Versiune Actualizat? 2018(BVA)

1După toate aceste evenimente, s-a întâmplat că Nabot din Izreel avea o vie în Izreel, aproape de palatul lui Ahab – regele Samariei.

2Acesta i-a zis lui Nabot: „Dă-mi via ta, ca să îmi fac din ea o grădină de zarzavaturi; pentru că este aproape de palatul meu. Îți voi da în locul ei o vie mai bună decât aceasta; sau, dacă ți se pare mai avantajos, îți voi plăti în argint cât valorează ea.”

3Nabot i-a răspuns: „Să mă ferească Iahve să îți dau moștenirea părinților mei!”

4Ahab s-a dus acasă supărat și mâniat pentru că Nabot din Izreel îi zisese „Nu îți voi da moștenirea părinților mei!” S-a așezat pe pat, și-a întors fața și nu a vrut să mănânce nimic.

5Izabela – soția lui – a venit la el și l-a întrebat: „De ce ești supărat și nu mănânci nimic?”

6El i-a răspuns: „Pentru că i-am cerut lui Nabot din Izreel să îmi dea via lui pe un preț de argint, sau, dacă vrea, să îi dau altă vie în locul ei. Dar el mi-a răspuns că nu îmi dă via lui!”

7Izabela – soția lui – i-a spus: „Oare nu ești tu stăpân în Israel? Ridică-te, mănâncă și fii vesel! Pentru că eu îți voi da via lui Nabot din Izreel!”

8Ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, a pus sigiliul lui pe ele și le-a trimis bătrânilor și conducătorilor care locuiau în același oraș cu Nabot.

9În acele scrisori, ea spusese: „Anunțați un post și puneți-l pe Nabot în fața poporului.

10Aduceți împotriva lui doi oameni care vor pronunța acuzații mincinoase, zicând: «Tu L-ai blestemat atât pe Dumnezeu, cât și pe rege!» Apoi scoateți-l din oraș și omorâți-l cu pietre!”

11Bătrânii și conducătorii care locuiau în orașul lui Nabot, au făcut exact cum le-a cerut Izabela în scrisorile pe care ea le trimisese (în numele lui Ahab).

12Au anunțat un post și l-au pus pe Nabot în fața poporului.

13Cei doi oameni incorecți au venit, s-au așezat înaintea lui și l-au acuzat în prezența poporului, zicând: „Nabot L-a blestemat atât pe Dumnezeu, cât și pe rege!” Apoi l-au scos din oraș și l-au omorât cu pietre.

14După ce au făcut acest lucru, au anunțat-o pe Izabela: „Nabot a fost omorât cu pietre!”

15Când a auzit Izabela că Nabot fusese omorât cu pietre, i-a zis lui Ahab: „Ridică-te și ia-ți în proprietate via lui Nabot din Izreel – cel care nu a vrut să ți-o dea pe un preț de argint – pentru că Nabot nu mai trăiește. El a murit.”

16Când a auzit Ahab că Nabot este mort, s-a dus imediat să ia în proprietatea lui via lui Nabot din Izreel.

17Iahve i-a vorbit lui Ilie tișbitul, zicându-i:

18„Pleacă și du-te să îl întâlnești pe Ahab – regele lui Israel – care guvernează în Samaria. El este în via lui Nabot, unde s-a dus să o ia în proprietatea lui.

19Spune-i că Iahve îi zice: «Oare nu ești tu cel care ai omorât un om și ți-ai însușit proprietatea lui?» Să îi mai spui că Iahve îi zice: «Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge și sângele tău!»”

20Ahab i-a zis lui Ilie: „M-ai găsit, dușmanule?” El i-a răspuns: „Te-am găsit; pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău în relația ta cu Iahve!

21Acum, Iahve îți spune: «Voi aduce dezastrul împotriva ta, îți voi distruge urmașii și voi omorî pe fiecare bărbat care ți-a mai rămas în Israel – indiferent că este sclav sau om liber.

22Voi proceda cu familia ca în cazul familiei lui Ieroboam – fiul lui Nebat – și al lui Bașa – fiul lui Ahia – pentru că M-ai mâniat și pentru că l-ai făcut și pe Israel să păcătuiască!»”

23Iahve a vorbit și despre Izabela, zicând: „Izabela va fi mâncată de câini lângă zidul Izreelului!

24Ei îi vor mânca și pe cei din familia lui Ahab, care vor muri în oraș; iar păsările zburătoare (carnivore) îi vor mânca pe cei care vor muri pe câmp.”

25N-a mai fost nimeni (între regii lui Israel) care să se fi vândut ca să facă ce este rău în relația lui cu Iahve – așa cum a procedat Ahab, pe care Izabela, soția lui, îl provoca la aceste fapte.

26El s-a profanat foarte mult, mergând după idoli, exact cum procedau amoriții pe care Iahve îi alungase din fața israelienilor.

27Atunci când Ahab a auzit aceste cuvinte, și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe corp și a postit. Se culca înfășurat în acel sac și mergea încet.

28Atunci Iahve i-a vorbit lui Ilie tișbitul, zicându-i:

29„Ai văzut cum s-a smerit Ahab în fața Mea? Pentru că a procedat astfel, nu voi aduce dezastrul împotriva familiei lui cât timp va trăi el, ci în timpul vieții fiului lui.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help