1Iov a răspuns:
2„Ce bine l-ai ajutat pe cel care nu (mai) are forță! Felicitări pentru că ai susținut mâna celui slab!
3Cât de bune sunt sfaturile tale pe care le-ai dat celui care nu are înțelepciune! Câtă capacitate de înțelegere i-ai demonstrat!
4Cine este, de fapt, autorul acestor cuvinte? Al cui spirit a vorbit prin gura ta?
5Cei de pe teritoriul umbrelor, tremură. Aceia stau sub ape și sub locuitorii lor.
6Locuința morților este goală înaintea lui Dumnezeu; iar locul unde sunt cei distruși, nu este acoperit.
7El desface Nordul peste acel gol și atârnă pământul pe nimic.
8Dumnezeu leagă apele în nori groși; și ei nu se rup de greutatea lor!
9El acoperă fața tronului Său, punându-Și norii peste el.
10Dumnezeu a decis și existența unei zone-limită deasupra apelor, la marginea dintre lumină și întuneric.
11Stâlpii cerului se clatină și se sperie atunci când El (le) face vreun reproș.
12Prin forța de care dispune, Dumnezeu a liniștit marea; și a știut să îl anihileze pe Rahab.
13Suflarea Lui înseninează cerul. Mâna Lui penetrează șarpele care fuge.
14Acestea sunt doar cele mai nesemnificative aspecte ale modului în care acționează El; și prin intermediul lor ne face să auzim numai o mică adiere. Dar cine poate înțelege tunetul forței Sale?”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.