1De ce nu decide Cel Omnipotent termene pentru judecată? De ce așteaptă degeaba acele zile toți aceia care Îl cunosc?
2Oamenii mută (în favoarea lor) pietrele care indică limitele teritoriale și pasc turme pe care le-au furat.
3Iau măgarul orfanului și rețin ca garanție boul văduvei.
4Împing de pe drum pe cei săraci și obligă pe toți cei care au nevoi materiale din țară să se ascundă.
5Oamenii săraci din țară pleacă să caute ceva de lucru – exact ca măgarii sălbatici din deșert – ca să aibă astfel hrană; și deșertul le oferă mâncare pentru copiii lor.
6Își culeg hrană vegetală de pe câmp; și adună struguri în via omului rău.
7Se culcă fără să aibă cu ce să se învelească. Nu au cu ce să se acopere atunci când le este frig.
8Sunt afectați de ploaia care cade pe munți; și se ghemuiesc lângă stânci, ca să aibă (un mic) adăpost.
9Cei fără tată sunt smulși de la sân; iar săracului i se ia copilul ca garanție.
10Pentru că nu au haine, ei umblă total dezbrăcați. Strâng snopi, dar sunt flămânzi.
11Strivesc măsline între pietre și calcă struguri; dar suferă de sete.
12Din oraș se aud gemete de moarte; și sufletele celor răniți strigă după ajutor… Totuși, Dumnezeu nu condamnă pe nimeni!
13Sunt alții care se răscoală împotriva luminii. Ei nu îi cunosc potecile și nu rămân pe drumurile ei.
14Criminalul pleacă atunci când a trecut ziua; și omoară pe cel sărac, care are multe nevoi; iar noaptea fură.
15Când apare noaptea, ochii celui adulter urmăresc din locul în care stă ascuns. El își zice: «Nimeni nu mă va vedea!»; și își acoperă fața.
16Asemenea oameni, noaptea sparg case, iar în timpul zilei stau închiși. Ei nu cunosc lumina.
17Pentru toți aceștia, dimineața este o beznă densă. Sunt prieteni cu frica adâncului întunecat.
18Ei sunt rapizi ca spuma apelor; și partea lor de pământ este blestemată. Nimeni nu trece pe drumul care conduce spre viile lor.
19Așa cum seceta și căldura sorb apele zăpezii, locuința morților îi înghite pe cei care au păcătuit.
20Uterul mamei îi uită; și viermele îi găsește foarte buni la gust. Nimeni nu își mai amintește de ei. Astfel, răutatea este strivită ca un copac.
21Acei oameni jefuiesc femeia fără copii și nu fac niciun bine văduvei.
22Totuși, Dumnezeu, prin forța pe care o are, îi elimină pe cei impunători. Când Se ridică El împotriva lor, nu mai au speranță de viață.
23El îi face să aibă (la început) încredere în reușita lor; și sunt susținuți. Ochii Lui privesc la comportamentul lor.
24Sunt înălțați pentru puțină vreme; dar apoi dispar. Cad; și vor fi adunați ca toți ceilalți oameni. Sunt tăiați ca spicele de grâu.
25Dacă nu se întâmplă așa, cine poate dovedi că mint? Și cine îmi poate contrazice vorbele?”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
