Psalmii 96 - Biblia Traducerea Fidela 2015(BTF2015)

1Cântați DOMNULUI o cântare nouă, cântați DOMNULUI, tot pământul.

2Cântați DOMNULUI, binecuvântați numele lui; arătați salvarea lui zi de zi.

3Vestiți gloria lui printre păgâni, minunile lui printre toate popoarele.

4Pentru că DOMNUL este mare și demn de a fi mult lăudat, el este de temut deasupra tuturor dumnezeilor.

5Căci toți dumnezeii națiunilor sunt idoli, dar DOMNUL a făcut cerurile.

6Onoare și maiestate sunt înaintea lui, putere și frumusețe sunt în sanctuarul său.

7Dați DOMNULUI, familii de popoare, dați DOMNULUI glorie și putere.

8Dați DOMNULUI gloria datorată numelui său, aduceți ofrandă și veniți în curțile lui.

9O, închinați-vă DOMNULUI în frumusețea sfințeniei, temeți-vă înaintea lui, tot pământul.

10Spuneți printre păgâni că DOMNUL domnește, lumea de asemenea va fi întemeiată astfel că nu va fi clătinată, el va judeca poporul cu dreptate.

11Să se bucure cerurile și să se veselească pământul; să urle marea și plinătatea ei.

12Să se bucure câmpul și tot ce este în el, atunci toți copacii pădurii se vor bucura,

13Înaintea DOMNULUI, căci el vine, căci el vine să judece pământul, el va judeca lumea cu dreptate și popoarele cu adevărul său.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help