Psalmii 8 - Biblia Traducerea Fidela 2015(BTF2015)

Mai marelui muzician pe harpă, un psalm al lui David.

1DOAMNE, Domnul nostru, cât de măreț este numele tău în tot pământul! Tu care ai pus gloria ta deasupra cerurilor.

2Din gura pruncilor și a sugarilor ți-ai rânduit tărie, datorită dușmanilor tăi, ca să amuțești pe dușman și pe răzbunător.

3Când privesc cerurile tale, lucrarea degetelor tale, luna și stelele, pe care le-ai rânduit;

4Ce este omul, să îți amintești de el, și fiul omului să îl cercetezi?

5Fiindcă l-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încoronat cu glorie și onoare.

6L-ai făcut să domnească peste lucrările mâinilor tale; ai pus toate sub picioarele lui;

7Toate oile și toți boii, da, și animalele câmpului;

8Păsările cerului și peștii mării și orice străbate cărările mărilor.

9DOAMNE, Domnul nostru, cât de măreț este numele tău pe tot pământul!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help