Judecători 12 - Biblia Traducerea Fidela 2015(BTF2015)

1Și bărbații lui Efraim s-au adunat și au trecut spre nord și i-au spus lui Iefta: Pentru ce ai trecut să te lupți împotriva copiilor lui Amon și nu ne-ai chemat să mergem cu tine? Îți vom arde casa, peste tine, cu foc.

2Și Iefta le-a spus: Eu și poporul meu am fost în mare ceartă cu copiii lui Amon; și când v-am chemat, nu m-ați eliberat din mâinile lor.

3Și când am văzut că nu m-ați eliberat, mi-am luat viața în mâini și am trecut împotriva copiilor lui Amon și DOMNUL i-a dat în mâna mea; și pentru ce v-ați urcat la mine în ziua aceasta, ca să luptați cu mine?

4Atunci Iefta a adunat pe toți bărbații Galaadului și a luptat cu Efraim; și bărbații Galaadului au lovit pe Efraim, deoarece aceștia au spus: Voi galaadiții sunteți fugari ai lui Efraim printre efraimiți și printre manasiți.

5Și galaadiții au luat efraimiților trecerile Iordanului; și s-a întâmplat, când efraimiții care scăpaseră spuneau: Lasă-mă să trec; că bărbații Galaadului îi spuneau: Ești efraimit? Dacă el spunea: Nu;

6Atunci ei îi ziceau: Spune acum Șibolet, iar el zicea: Sibolet, pentru că nu putea să pronunțe bine. Atunci îl luau și îl înjunghiau la trecerile Iordanului; și au căzut atunci patruzeci și două de mii dintre efraimiți.

7Și Iefta a judecat pe Israel șase ani. Și Iefta galaaditul a murit și a fost îngropat într-una din cetățile Galaadului.

8Și după el, Ibțan din Betleem a judecat pe Israel.

9Și el a avut treizeci de fii și treizeci de fiice, pe care le-a trimis în afară și a adus de afară pentru fiii săi treizeci de fiice. Și a judecat pe Israel șapte ani.

10Și Ibțan a murit și a fost îngropat la Betleem.

11Și după el, Elon, un zabulonit, a judecat pe Israel, și el a judecat pe Israel zece ani.

12Și Elon zabulonitul a murit și a fost îngropat în Aialon, în țara lui Zabulon.

13Și după el, Abdon, fiul lui Hilel, un piratonit, a judecat pe Israel.

14Și a avut patruzeci de fii și treizeci de nepoți, care călăreau pe șaptezeci de mânji de măgăriță; și el a judecat pe Israel opt ani.

15Și Abdon, fiul lui Hilel piratonitul, a murit și a fost îngropat în Piraton, în țara lui Efraim, pe muntele amaleciților.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help